Ptiuuu! Fir-ai tu să fii  de creştinopat intolerant!

„Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.”

Constituţia României, Titlul II (Drepturile, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale), Capitolul II (Drepturile şi libertăţile fundamentale), Articolul 29 (Libertatea conştiinţei), aliniatul 1

Pe măsură ce se apropie referendumul naţional privitor la modificarea Constituţiei României în vederea stipulării clare a faptului că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, aşa cum scrie în Codul Civil, se înteţesc atacurile mai mult sau mai puţin subtile la adresa susţinătorilor familiei tradiţionale. Aceştia sunt numiţi de către activiştii civici, ai LGBT, înt-un cuvânt ai stângii occidentale neo-marxiste şi progresiste, ba, creştinopaţi, ba cre(ş)tini, ba homofobi, ba comunişti, ba retrograzi sau în alte moduri.

Aici, în acest material, îmi exprim punctul meu de vedere. Cine aderă la el aderă de bunăvoie!

Ah, şi uitasem să vă spun, lucrez cu materialul clientului!

FOBÍE, fobii, s. f. Stare patologică de neliniște și de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă. ♦ Repulsie, antipatie pentru ceva. – Din fr.phobie (www.dexonline.ro)

Conform site-ului www.accept-romania.ro în 1969 și conform unor surse occidentale mai de încredere în 1965 (articole din New York Times, cartea Before stonewall de Vern Bullough) termenul de homofobie a fost… inventat de către psihologul american George Weinberg.

Ce spune www.accept-romania.ro despre homofobie? Iată:

„Homofobia este termenul prin care se definesc atitudinile şi sentimentele negative faţă de gay şi lesbiene sau aversiunea faţă de homosexualitate în general. Ea include, de asemenea, respingerea persoanelor despre care se crede că ar fi gay şi a tuturor lucrurilor asociate cu aceştia” (diacriticele îmi aparţin).

Care lucruri? Pantalonii, cărţile, şosetele… care? De ce nu se clarifică acest aspect?

Conform Oxford English Dictionary (www.oed.com) homofobia este „Dislike of or prejudice against homosexual people”, adică „antipatia faţă de sau prejudecata faţă de persoanele homosexuale” (traducerea îmi aparţine; înainte de a sări careva cu gura pe mine vă anunţ că sunt traducător de limba engleză autorizat de către Ministerul Culturii, aşa că am proprietatea termenilor).

Mai există şi alte definiţii:

„Unreasoning fear of or antipathy towards homosexuals and homosexuality” – „Frica sau antipatia fără motiv obiectiv faţă de homosexuali sau homosexualitate” (www.dictionary.com).

Homofobia, aşa cum a definit-o George Weinberg, cuprinde o gamă largă de atitudini şi sentimente negative faţă de homosexualitate sau faţă de persoanele identificate ca sau percepute ca fiind lesbiene, homosexuale, bisexuale sau transsexuale (LGBT). A fost definită ca dispreţ, prejudecată, aversiune, ură sau antipatie, se consideră că poate avea la bază o frică iraţională şi este frecvent asociată cu religiozitatea omului.

Având în vedere definiţia ştiinţifică a fobiei… nu mă pot considera homofob. Nu urăsc LGBT-ii, nu urăsc faptul că unii sunt gay sau mai ştiu eu ce! Am o problemă cu moralitatea comportamentelor homosexuale (şi nu numai), dar nu una care să ducă la cine ştie ce comportamente anti LGBT!

Să fie clar, ca om şi ca teolog iubesc păcătosul, dar nu iubesc păcatul! Dimpotrivă!

Dacă o luăm şi ştiinţific, oricât ar da-o la întors activiştii LGBT şi propaganda progresistă neo-marxistă care a acaparat cam tot învăţământul occidental, homosexualitatea… nu e chiar kosher!

Conform site-ului www.homosexualitate.ro „Homosexualitatea nu este o boală, ci un comportament deviant, format în urma interacţiunii complexe între o multitudine de factori: conflicte personale, traume emoţionale din trecut, nevoi sufleteşti neîmplinite, incertitudine cu privire la identitatea sexuală, înstrăinarea de părintele de acelaşi sex, abuz sexual, teamă de intimitate cu sexul opus, o eventuală cauză hormonală, influenţe şi propagandă prin mass-media, diferite opţiuni personale şi altele”.

Acest site este „o amplă bibliotecă online în care veţi găsi informaţii despre originea şi formarea atracţiilor homosexuale, studii de specialitate, posibilităţi de reducere şi eliminare a atracţiilor homosexuale, mărturii ale unor persoane care au reuşit aceasta şi comentarii şi analize de natură socială” (www.homosexualitate.ro).

Utilizarea intenţionat greşită de către activiştii LGBT a termenului HOMOFOBIE se bazează pe „biblia” mişcării homosexuale din SUA (îmi cer iertare faţă de prietenii mei teologi pentru utilizarea termenului biblie), lucrarea The overhauling of straight America (Repararea capitală a Americii heterosexuale) scrisă de activiştii homosexuali Marshall Kirk şi Erastes Pill (pseudonimul lui Hunter Madsen). Ambii sunt super-şcoliţi, Kirk fiind absolvent de Harvard şi cercetător în domeniul neuropsihiatriei, iar Madsen fiind absolvent al aceleiaşi universităţi, doctor în Ştiinţe Politice şi expert în tactici de persuasiune publică şi marketing social.

De ce spun că acest articol apărut pentru prima dată în numărul din noiembrie 1987 al revistei pentru gay Guide din SUA a devenit un fel de biblie a mişcării pro-LGBT? Pentru că este un manual al tacticilor ce trebuie a fi utilizate pentru a-i face cât mai acceptaţi pe homosexuali şi cât mai demonizaţi pe adversarii lor. Aşa cum vedem în România de azi tacticile acestea nu sunt bazate pe utilizarea de argumente raţionale, ci pe tehnici de manipulare emoţională, tehnici foarte eficiente mai ales atunci când sunt adresate unui public instabil emoţional, cu o moralitate îndoielnică, care nu beneficiază de promovarea publică a unor repere morale solide, aşa cum sunt foarte mulţi tineri români de azi. Sunt tehnici de propagandă similare celor utilizate de activiştii de partid în anii de după război când încercau să îi facă pe bolşevici ca fiind reprezentanţii raiului pe Pământ!

Ca o paranteză, cei doi şi-au detaliat concepţiile în cartea After the ball: How America will conquer its fear and heatred of gays in the ’90s (După bal: Cum îşi va depăşi America teama şi ura faţă de homosexuali în anii ’90).

Să o luăm cu începutul! Nu o să citez textul original în limba engleză, ci o să utilizez traducerea. Textele dintre paranteze sunt comentariile mele pe marginea textului.

Cum începe acest articol?

„Prima problemă pe ordinea de zi este desensibilizarea publicului american cu privire la homosexuali şi drepturile acestora. Acest lucru presupune ca publicul să fie ajutat să vadă homosexualitatea cu indiferenţă, fără nici cea mai mică emoţie. (Vă sună cunoscut? Chestiune bifată în România!) În mod ideal ar trebui ca persoanele heterosexuale să privească preferinţele sexuale în acelaşi fel cu preferinţele pentru aromele de îngheţată sau pentru sport: ei îi place aroma de căpşuni, mie cea de vanilie (Ahaaaaaa, de acilea s-au inspirat cei care au creat pagina de Facebook numită Coaliţia pentru vanilie care parodiază şi ironizează pagina Coaliţiei pentru familie!); lui îi place baseball-ul, mie fotbalul (american). Nu e mare lucru.”

Este exact ce se întâmplă azi în lume, inclusiv în România! În SUA gay-ii au fost greu acceptaţi în structurile militare şi militarizate nu pentru că sunt homosexuali, ci pentru că homosexualitatea este din punct de vedere psihologic militar o vulnerabilitate a individului şi, implicit, a sistemului. Homosexualul este, psihologic vorbind, mult mai şantajabil, iar asta nu o spun eu, ci unele rapoarte ale Pentagonului publicate până la începutul anilor ’90 ca urmare a excluderii unor homosexuali din rândurile militarilor activi (ex.: Directiva Department of Defence no. 1332.14 – Separarea Administrativă a Militarilor în Termen, ianuarie 1981 şi multe altele!). Culmea este că de când Administraţia Obama a impus o politică pro-LGBT la nivelul forţelor armate americane s-au înmulţit foarte mult cazurile de viol gay între militari!

Să continuăm!

„La început, cel puţin, urmărim desensibilizarea publicului şi atât. Nici nu avem nevoie şi nici nu putem aştepta de la americanul de rând „admiraţia” sau „înţelegerea” homosexualităţii. Uitaţi de încercarea de a convinge masele că homosexualitatea e ceva bun! Dar dacă reuşiţi să îi faceţi pe oameni să o privească asemenea unui lucru obişnuit, doar cu o ridicare indiferentă din umeri, bătălia pentru drepturi legale şi sociale e ca şi câştigată. Ca să poţi reuşi asta, să îi faci să ridice indiferenţi din umeri, e nevoie ca minoritatea homosexuală să nu mai pară misterioasă, străină, dezgustătoare şi ciudată. Pentru a schimba imaginea homosexualilor în America e nevoie de o campanie pe scară largă în mass-media. Şi orice campanie care vrea să aducă această schimbare trebuie să îndeplinească şase lucruri.”

Priviţi la românul obişnuit. Dacă îl întrebi astăzi ce părere are despre homosexualitate va ridica niznai din umeri şi va zice ceva de genu’ „Nu e frumos, da’ nu e treaba mea ce fac ei acolo!” după care se va îndepărta rapid la treburile sale. Aici ne-a adus campania mass-media pro-LGBT!

Apropos, aţi observat că dintre activiştii pro-LGBT cei mai vocali, mai impulsivi, mai isterici, uneori, sunt persoane heterosexuale?

Ok, să continuăm cu docomentu’!

1. Vorbiţi despre homosexuali şi despre homosexualitate cât mai tare şi cât mai des posibil.

Principiul care stă la baza acestui sfat e simplu: aproape orice comportament începe să îţi pară firesc dacă eşti expus la el suficient de mult timp, cât mai aproape de tine şi printre cunoştinţele tale. Acceptarea noului comportament va depinde în ultimă instanţă de numărul de cunoscuţi care îl practică sau îl acceptă (cred că fiecare din noi are cunoştinţe care acceptă homosexualitatea ca fiind ceva normal, ceva firesc). O persoană poate fi deranjată, ofensată, de noul comportament – în trecut multe persoane au fost scandalizate de „liniuţe” (prizatul cocainei), mâncatul peştişorilor de aur sau sexul premarital. Dacă ţăranu’ Joe (traducerea este una literară; textul original utilizează termenul Joe six-pack unde six-pack reprezintă baxul standard de şase doze de bere specific pieţei americane) nu simte nici o presiune să adopte respectivul comportament şi câtă vreme acel comportament nu reprezintă o ameninţare la siguranţa lui fizică sau financiară el se va obişnui cu acel comportament şi viaţa îşi va urma cursul firesc. Scepticii vor continua să clatine din cap şi vor gândi „a înnebunit lumea”, dar în timp obiecţiunile lor vor deveni reflecţii, vor deveni mai filozofice, mai puţin emoţionale.”

Cât de mult vedeţi din chestiunea asta pe la noi? Se observă foarte clar că pasul 1 a fost deja aplicat şi îşi arată efectele din plin.

„Modalitatea în care se pot reduce sensibilităţile primare faţă de homosexualitate este aceea prin care tot mai mulţi oameni discută foarte mult subiectul într-un mod neutru sau chiar pozitiv. Discuţiile sincere şi deschise fac ca subiectul homosexualităţii să fie mai puţin clandestin, mai puţin anormal, mai puţin imoral şi cât mai legitim. Discuţiile constante crează impresia că opinia publică este cel puţin divizată vis-a-vis de subiect şi că măcar un segment mare al populaţiei acceptă sau practică homosexualitatea (e exact impresia pe care o ai văzând dezbaterile televizate). Chiar şi dezbaterile cele mai aprinse dintre oponenţi şi apărători servesc scopului desensibilizării publicului atâta vreme cât homosexuali „respectabili” ies în faţă pentru a-şi susţine cauza. Important este ca discuţiile despre homosexualitate să continue până când lumea se satură de ele.

Iar când spunem discuţii despre homosexualitate ne referim exact la asta. În faza iniţială a oricărei campanii care se adresează americanilor heterosexuali masele trebuie să nu fie şocate sau să li se genereze sentimentul de repulsie prin expunerea prematură a comportamentului homosexual (Aţi văzut în România manifestări şocante ale comunităţii LGBT, cu homosexuali aproape complet dezbrăcaţi, care simulează public la parade actul sexual sau altele asemenea? Nu! Agenda e urmată întocmai!). În loc de aceasta imaginea sexului va fi minimalizată iar drepturile homosexualilor vor trebui a fi reduse la o chestiune socială abstractă pe cât de mult posibil. Laşi cămila să îşi bage mai întâi nasul în cort, abia mai târziu o laşi să bage şi posteriorul neplăcut vederii!”

Este foarte clar că exact asta au făcut ONG-urile şi ceilalţi activişti „progresişti” şi în România, dar şi în restul Europei. Au abstractizat drepturile cerute, au minimalizat impactul socio-moral al conceptului de familie gay tocmai pentru ca publicul să ajungă să gândească „ Şi care e problema? Dacă ei vor să stea împreună să formeze un CUPLU (noţiunea arhi-utilizată de activişti la început ca pregătire pentru introducerea noţiunii de familie), păi lasă-i, domnule, cu ce mă deranjează pe mine?!”, iar ei şi-au atins scopul şi au mai bifat o liniuţă de pe „to do list”.

„Este foarte important unde vorbim! Media vizuală, film şi televiziune, este cel mai puternic formator de opinie în civilizaţia occidentală. În fiecare gospodărie americană se urmăresc programele TV în medie 7 ore pe zi. Acele ore ne deschid o poartă către viaţa privată a heterosexualilor prin care poate fi strecurat acest cal troian! În ceea ce priveşte desensibilizarea intermediarul este mesajul de normalitate. Deocamdată aripa gay a Hollywood-ului ne-a furnizat cea mai bună armă secretă a noastră în bătălia pentru desensibilizarea publicului general. Puţin câte puţin în ultimii 10 ani personajele şi temele gay au fost introduse în producţiile TV şi în cele cinematografice [deşi uneori au fost introduse pentru a obţine efecte hazlii sau ridicole]. În general impactul a fost unul încurajator. Difuzarea la oră de vârf a filmului Consenting adults la o televiziune importantă în 1985 reprezintă o mare victorie în favoarea expunerii în media a problemelor homosexualilor. Dar asta trebuie să însemne doar începutul unui asalt major de publicitate al Americii homosexuale.”

Consenting adults este o dramă TV din 1985, o poveste homosexuală care victimizează homosexualitatea într-o lume conservatoare.

În mod normal de fiecare dată când acuzi existenţa unei propagande pro-LGBT în mass-media şi în cinematografia contemporană occidentală eşti catalogat in diverse moduri iar problema este negată. „Nu, noi nu ne facem propagandă! Dacă aşa a gândit scenaristul sau regizorul nu e vina noastră!” este replica pe care o dau activiştii gay. De ce nu au curajul să accepte toate astea?

Acum vine partea cea mai interesantă a primului pas al tacticii gay!

„O campanie de desensibilizare dusă prin discuţii deschise şi susţinute despre problemele homosexualilor va ajunge la fiecare oponent fanatic al homosexualităţii? Cu siguranţă nu! În timp ce opinia publică este o sursă primară de valori socio-morale, autoritatea religioasă este cealaltă. Atunci când bisericile conservatoare condamnă homosexualii sunt două lucruri ce pot fi făcute pentru a desfiinţa homofobia credincioşilor practicanţi.

Întâi putem folosi discursul pentru a altera standardele morale. Asta înseamnă să facem publică susţinerea cauzei gay din partea bisericilor moderate ridicând obiecţii de ordin teologic asupra interpretării conservatoare a învăţămintelor biblice şi expunând ura şi incoerenţa lor.

Apoi putem să subminăm autoritatea morală a bisericilor homofobe prezentându-le publicului ca fiind retrograde şi înapoiate, în totală dizarmonie cu vremurile şi cu ultimele descoperiri în domeniul psihologiei. Împotriva uriaşei forţe a religiei instituţionalizate se poate opune cea a ştiinţei şi opiniei publice, sabia şi scutul mult hulitului „umanism secular”. Această alianţă a funcţionat bine împotriva bisericilor şi înainte, în cazul divorţului şi al avortului. Cu ajutorul discuţiilor deschise despre răspândirea şi acceptarea homosexualităţii această alianţă poate funcţiona din nou.”

Oare unde am mai întâlnit această tactică? Hmmmm… a, gata! Ştiu! În dezbaterile TV de pe la noi, alea în care personaje ciudate gen Remus Cernea atacă de cele mai multe ori la modul incoerent şi impertinent poziţia Bisericii Ortodoxe Române sau cea a Bisericii Catolice, în modul în care prin citarea unei părţi de idee, de frază chiar, i se pun în gura Sanctităţii sale Papa Francisc enunţuri în care pare că acesta nu doar că acceptă păcatul homosexualităţii ca fiind ceva normal, firesc, ba mai mult, mai are puţin şi îndeamnă lumea catolică să devină homosexuală!

Într-adevăr, alianţa ştiinţă-opinie publică a reuşit modificarea percepţiei publice asupra divorţului şi a avortului ca mijloc de a scăpa de o sarcină nedorită, a avortului „de plăcere” cum îl numesc eu, adică fata a fost în club, a băut ceva, s-a culcat cu un tip şi a rămas gravidă; soluţia – un avort „de plăcere”!

„2. Prezentaţi homosexualii ca fiind victime, nu rivali agresivi.

În orice campanie de câştigare a publicului homosexualii trebuie prezentaţi ca fiind victime care au nevoie de protecţie aşa încât persoanelor heterosexuale să li se declanşeze instinctul protector. Însă dacă homosexualii vor fi prezentaţi ca fiind un grup puternic şi mândru, care promovează un stil de viată complet nonconformist şi deviant, vor fi văzuţi mai degrabă ca un pericol public care justifică atitudinea de rezistenţă şi de oprimare. Din acest motiv trebuie să ne înfrângem tentaţia de a ne manifesta „mândria de gay” în mod public atunci când aceasta intră în conflict cu imaginea de Victime Gay. În plus trebuie să mergem pe linia subţire dintre impresionarea heterosexualilor cu numărul nostru şi stârnirea paranoiei lor ostilă nouă – <Sunt peste tot în jurul nostru!>.”

Exact ce se petrece în România în zilele noastre. Homosexualii sunt prezentaţi ca „victime ale intoleranţei şi homofobiei” „creştinopaţilor retrograzi” din cauza cărora România „e în Evul Mediu”. Spun că sunt oprimaţi. Când, atunci când mass-media „liberă” îi linguşeşte şi îi promovează pe ei şi homosexualitatea ca… fenomen aşa-zis natural?

Să mai prind pe careva că spune că nu e vorba de o campanie bine pusă la punct de nişte băieţi foarte deştepţi, specializaţi în comunicare şi marketing social!

„O campanie mass-media care să promoveze imaginea Victimelor Gay va face uz de simboluri care să reducă senzaţiei publice de ameninţare, care fac publicul larg să lase garda jos şi care cresc şansele de victimizare. Practic asta înseamnă că se va renunţa la apariţiile în reclame şi în alte prezentări publice a tinerilor musculoşi şi mustăcioşi şi înlocuirea lor cu figuri simpatice de tineri şi bătrâni de treabă şi femei atrăgătoare. Este aproape inutil să menţionăm că grupurile cele mai greu de acceptat de către public, precum NAMBLA [North American Man-Boy Love Association – Asociaţia Nord-Americană pentru Iubirea dintre Bărbaţi şi Băieţi] nu pot face parte dintr-o astfel de campanie: cei suspectaţi de molestare a copiilor nu pot poza în victime.”

Aş vrea să îmi exprim uimirea faţă de utilizarea cuvântului „iubire” în titlul acestei asociaţii!

Cum Doamne, iartă-mă, poate fi numită iubire relaţia sexuală de tip homosexual-pedofil, relaţia sexuală dintre un adult şi un minor, un copil? Numai ideea în sine şi e suficientă pentru a-mi întoarce stomacul pe dos şi pentru a-mi face păru’ măciucă de furie! Ok, nu prea am eu mult păr, dar asta e senzaţia! Noroc că la noi pedofilia e încă ilegală!

Restul informaţiilor cuprinse în alineat… pălesc în faţa grozăviei dezvăluite de iniţialele NAMBLA! Iar aici vorbim de o asociaţie legală din SUA, una care cere libertate şi drepturi pentru membrii ei adulţi şi nu numai pentru ei, ci pentru orice american adult care riscă să fie cercetat, judecat şi condamnat pentru molestarea unui copil!

Da, îmi place să trăiesc in libertate, în democraţie, dar dacă democraţia şi libertatea presupun drepturi şi libertăţi pentru astfel de indivizi care nu mai sunt la nivelul de comportament deviant, ci la cel de bolnavi psihic, atunci… deja încep să regret totalitarismul, cum bine spunea şi maestrul Tudor Gheorghe:

„Dar decât aşa, Părinte,

Năclăit de pesimism,

Scoate-mă din necuvinte,

Dă-mă-n totalitarism!”.

„Există două mesaje diferite despre Victimele Gay ce merită a fi difuzate. Primul trebuie să spună publicului că homosexualii sunt victimele sorţii în sensul că majoritatea lor nu a avut şansa de a accepta sau de a respinge orientarea sexuală. Mesajul trebuie să spună aşa: <Din punctul de vedere al homosexualilor ei s-au născut aşa, la fel cum altă persoană s-a născut heterosexuală, sau albă, sau neagră, sau deşteaptă, sau atletică. Nimeni nu i-a păcălit sau i-a sedus; nu au făcut vreodată o alegere (în privinţa asta) şi nu pot fi blamate din punct de vedere moral. Nu au făcut ceva voit contra (firii) – pur şi simplu e ceva natural pentru ei. Această modificare a sorţii ar fi putut să i se întâmple oricui!>”

Mai este cazul să subliniez şi eu faptul că acesta e mesajul ce a fost propagat, şi încă este, pe toate canalele mass-media din România de către activiştii LGBT? Nu!

Da, aşa procedează! Vin în presă, mai ales la TV şi mai au puţin şi plâng „Noi nu avem nici o vină! Ce să facem noi dacă aşa ne-am născut?!” Ştiu că e ceva nu foarte în legea firii (aduc pentru asta ca argumente comportamentele de tip homosexual la unele specii de animale, comportamente ocazionale şi cauzate de o necesitate fiziologică, nu ceva natural), dar aşa sunt ei!

„Publicul heterosexual trebuie adus în starea în care va putea să se identifice cu homosexualii ca victime. Nu e cazul să li se dea încă un motiv să gândească <nu sunt ca noi!>. Pentru aceasta trebuie ca persoana care apare în campaniile publicitare să fie decentă şi integră, interesantă şi admirabilă după standardele heterosexuale, complet normală în aparenţă – într-un cuvânt să fie asemenea heterosexualilor cărora ne adresăm. Doar în aceste condiţii mesajul va fi citit în cheia corectă: <Oamenii ăştia sunt victimele unei sorţi care ar fi putut să fie a mea.>.

Apropos, ne dăm bine seama că mulţi gay vor pune la îndoială o tehnică de marketing care ar putea să rişte să facă homosexualitatea să pară vreo boală îngrozitoare care atacă „victimele” sortite. Dar adevărul este că vorbim de o comunitate gay slabă şi care trebuie să manipuleze atuurile celui slab, inclusiv să provoace simpatia celor din jur. În orice caz, se poate compensa acest aspect negativ al victimelor gay prin Principiul al 4-lea.”

Care sunt cei mai vocali şi mai activi „avocaţi” din „societatea civilă” ai comunităţii LGBT în România (nu mă voi referi la alte ţări)? Persoanele heterosexuale! Exemple? Vă ofer imediat: Remus Cernea, Ioana Stăniloiu, Mircea Toma şi alţii. Persoanele gay care apar „pe sticlă” şi apără comunitatea sunt exact ca în instrucţiuni, persoane decente în aparenţă cel puţin, exemplu Leonard Miron.

Şi cum e privită homosexualitatea? Nu cu simpatie şi compasiune?

Să continuăm!

„Al doilea mesaj va înfăţişa homosexualii ca victime ale societăţii. Majoritatea heterosexuală nu recunoaşte suferinţa pe care o provoacă acestora şi trebuie să i se arate: imagini explicite ale brutalizării gay-ilor, dramatizări care prezintă insecuritatea locului de muncă sau a locuinţei, sau pierderea custodiei copilului, sau umilirea publică; iar lista sumbră poate continua.

<În orice campanie de câştigare a publicului homosexualii trebuie prezentaţi ca victime ce au nevoie de protecţie astfel încât heterosexualilor să le declanşeze reflexul de a dori să devină protectori>.”

Aici am un singur comentariu de făcut: vă mai amintiţi filmul Philadelphia (1993) cu Tom Hanks (un personaj foarte controversat fiind în acelaşi timp şi un creştin-ortodox practicant, heterosexual, dar şi un activist pro-LGBT foarte cunoscut) şi Denzel Washington (un creştin baptist convins, practicant devotat şi declarat public un adversar al căsătoriilor gay) în rolurile principale? „Thank you”, Hollywood!

„3. Protectorilor trebuie să li se ofere o cauză dreaptă.

O campanie în mass-media care prezintă homosexualii ca victime ale societăţii şi încurajează heterosexualii să le devină protectori trebuie să facă pe cât posibil mai uşoară justificarea şi explicarea noii atitudini protective. Doar puţine femei şi încă mai puţini bărbaţi hetero vor fi dispuşi să apere homosexualitatea cu îndrăzneală. Majoritatea va încerca să lege impulsul protectiv de vreun principiu de justiţie sau de o lege, de o dorinţă generală de tratament consistent şi corect în societate. Campania noastră nu trebuie să ceară susţinerea directă a practicilor homosexuale, ci va trebui să aibă ca temă principală anti-discriminarea. Libertatea cuvântului, libertatea credinţelor religioase, libertatea de asociere, toate datorate procesului legislativ şi protecţiei oferite de lege – acestea vor fi elementele aduse în discuţie de campania noastră.”

Fără comentarii!

„Este extrem de important pentru mişcarea gay să îşi cupleze cauza la standardele acceptate ale legii şi justiţiei deoarece susţinătorii heterosexuali au nevoie să aibă la îndemână un răspuns convingător la argumentele morale ale adversarilor. Homofobii îşi îmbracă repulsia emoţională în haina intimidantă a dogmelor religioase, aşa că apărătorii drepturilor homosexualilor trebuie să fie gata să contracareze dogma folosind principiul.”

Într-adevăr, apărătorii gay-ilor, aceia care sunt civilizaţi, folosesc împotriva argumentelor de ordin religios-moral diverse principii de drept, foarte corecte de altfel, pe care le manipulează foarte uşor în favoarea cauzei lor, ceea ce trădează buna pregătire a dezbaterii sau a discursului public. Cei necivilizaţi, de tipul ghiolbanului de mall, vor folosi injuriile, jignirile şi insultele pe post de argumente! Argumente supreme! Ce să faci, atât îi duce mintea!

„4. Faceţi homosexualii să arate bine.

Pentru ca o victimă gay să fie simpatizată de heterosexuali e nevoie să fie prezentată ca fiind Oricine. Însă o temă adiţională a campaniei va trebui să fie mai agresivă şi mai optimistă: pentru a compensa presa negativă a acestor zile la adresa bărbaţilor şi femeilor homosexuale campania va trebui să prezinte homosexualii ca fiind adevăraţi stâlpi ai societăţii. Da, ştim, acest truc e atât de vechi că scârţâie. Alte minorităţi îl folosesc tot timpul când îşi fac publicitate cu mândrie: <Ştiaţi că acest mare om a fost….?>. Dar acest mesaj e important să ajungă la heterosexualii care încă îi văd pe gay ca fiind nişte ciudaţi – sumbri, singuratici, rataţi, alcoolici, sinucigaşi, răpitori de copii care nu îşi găsesc locul (în societate).

Lista cu mari personalităţi gay sau bisexuale este cu adevărat impresionantă. De la Socrate la Shakespeare, de la Alexandru cel Mare la Alexander Hamilton, de la Michelangelo la Walt Whitman, de la Sappho la Gertrude Stein, lista e atât de veche pentru noi, dar e şocantă pentru America heterosexuală. O campanie deşteaptă în mass-media va face ca într-un timp foarte scurt comunitatea gay să pară ca fiind o adevărată bunică a civilizaţiei occidentale.

Pe aceeaşi linie, nu trebuie să uităm de Prietenia Celebrităţilor (repet, e o traducere literară. Autorul foloseşte aici expresia Celebrity Endorsement – Aprobarea Celebrităţilor, aprobare în sensul de prietenie care să creeze un avantaj de imagine). Aceste celebrităţi pot fi atât heterosexuale – Dumnezeu să te binecuvinteze, Ed Asner, oriunde ai fi – sau homosexuale.”

Faptul că o grămadă de vedete (multe fiind pseudo-vedete după standardele mele) susţin public interesele comunităţii LGBT nu e o noutate pentru nimeni. Unele o fac pentru ca au intrat într-un con de umbră şi au nevoie de orice chestiune care le poate aduce în prim-plan. Faptul că majoritatea acestor vedete e formată din persoane heterosexuale…iar nu e o noutate şi explicaţia e în rândurile de mai sus.

O lămurire doar. Ed Asner este un actor şi activist american foarte cunoscut.

„5. Faceţi vătămătorii (heterosexualii) să arate rău.

Într-o etapă ulterioară a campaniei media pentru drepturile homosexualilor – mult după ce alte etape au devenit ceva obişnuit – apare momentul în care trebuie să devenim duri cu restul oponenţilor. Pentru a-i face inofensivi trebuie să îi transformăm în inamici publici. Acest lucru va fi şi mai necesar deoarece până atunci inamicul nostru se va baricada şi îşi va mări foarte mult capacitatea de a ne critica vehement şi de a dezinforma. Ţelul nostru este unul dublu. Mai întâi vom căuta să înlocuim mândria fariseică din homofobia heterosexualilor cu ruşinea şi vina. Apoi intenţionăm să facem anti-homosexualii să pară atât de răi astfel încât americanul de rând va dori să se disocieze de ei.

Publicului i se vor arăta imagini ale celor mai vocali homofobi ale căror trăsături şi credinţe secundare sunt dezgustătoare pentru americanul de rând. Aceste imagini vor include:

– Ku Klux Klan-ul cerând ca gay-ii să fie arşi de vii sau castraţi;

– predicatori sudişti habotnici făcând spume cu ura lor isterică până la un grad la care devin atât comici, cât şi deranjanţi;

– golani, criminali şi alţi puşcăriaşi înfricoşători lăudându-se cu „poponarii” pe care i-au ucis sau pe care i-ar ucide;

-un tur al lagărelor naziste de concentrare în care au fost torturaţi şi gazaţi homosexuali.

O campanie prin care se va face din vătămători inamici publici va înfuria, bineînţeles, pe cei mai puternici inamici ai noştri. Dar ce altceva putem spune? Pantoful li se potriveşte şi noi trebuie să îi facem să îl încerce la mărime cu toată America privind în direct.”

După părerea mea cam aici se află în acest moment campania pro-LGBT din România, la faza în care criticii şi… inamicii declaraţi ai homosexualităţii, nu ai homosexualilor (trebuie subliniată această distincţie mai ales din punct de vedere religios!) sunt prezentaţi lumii ca fiind cel mai mare rău posibil. Aceştia, şi mai ales Biserica Ortodoxă Română, sunt prezentaţi ca fiind cauza principală a faptului că România nu este membru Schengen, că România involuează, că este încă în Evul Mediu după spusele lor, practic laitmotivul folosit este că „homofobia” e mama tuturor relelor!

Singura mare greşeală pe care o fac activiştii pro-gay români este că îşi arată ura viscerală pe care o au faţă de criticii ideii de „familie gay” care promovează familia heterosexuală precum şi alte valori moral-creştine, o idee ineptă de altfel, idee îmbrăţişată de activiştii stângii neo-marxiste occidentale aflată la putere în majoritatea ţărilor UE şi nu numai. Exemplu de astfel de manifestări ale urii: mesajele scrise cu vopsea pe trotuare şi pe zidurile clădirilor de pe traseul Marşului pentru viaţă, ediţia 2017, din Bucureşti. Unele mesaje au fost scrise chiar pe zidurile unei biserici-monument istoric, ceea ce denotă incultura şi intoleranţa activiştilor pro-gay şi pro-avort din România.

„6.Solicitaţi fonduri: banii se opresc la noi.

Orice campanie masivă de genul acesta necesită cheltuieli uriaşe, fără precedent, timp de luni sau ani de zile – o campanie nemaiîntâlnită de strângere de fonduri.

Campania publicitară eficientă e o chestiune foarte costisitoare: pentru a porni tăvălugul e nevoie de multe milioane de dolari. În SUA sunt 10-15 milioane de homosexuali (vorbim de anii’ 80!), dacă fiecare donează doar doi dolari pentru campanie fondurile pentru aceasta vor rivaliza cu cele ale inamicilor noştri cei mai vocali. Şi pentru că homosexualii care nu au de întreţinut o familie câştigă, de obicei, peste medie, aceştia îşi vor permite să contribuie cu mai mult.

<…Apoi intenţionăm să facem anti-homosexualii să pară atât de răi astfel încât americanul de rând va dori să se disocieze de ei.>

Dar o va face? Sau comunitatea gay este atât de incapabilă, de egoistă, de neimplicată şi de mioapă aşa cum spun criticii săi? Nu vom şti asta niciodată dacă noua campanie nu va lansa şi un efort concertat la nivel naţional de susţinere financiară din partea donatorilor cunoscuţi şi anonimi. Apelul va fi lansat atât către gay, cât şi către heterosexualii cărora le pasă de justiţia socială.

La început, din motive ce vor fi explicate imediat, apelul pentru finanţare se va face în exclusivitate prin intermediul presei gay – reviste cu acoperire naţională, ziare locale, fluturaşi prin baruri, note în revistele glossy. Fondurile pot veni şi prin mobilizarea organizaţiilor gay locale din campusuri (universitare) şi din zonele metropolitane. Eventual se pot solicita donaţii şi direct alături de publicitatea în mass-media non-gay.

Nu va exista un alt asemenea efort în toată istoria comunităţii gay din America! Dacă va eşua în a genera capitalul necesar pentru declanşarea campaniei, şansele de reuşită ale acesteia vor fi foarte mici iar speranţele pentru un progres major în privinţa drepturilor homosexualilor în viitorul apropiat vor fi reduse.”

Ca o paranteză, în 1961 Preşedintele Kennedy se adresa Congresului SUA spunând „În această perioadă nici un alt proiect spaţial nu va fi mai impresionant sau mai important pentru explorarea pe termen lung a spaţiului extraterestru” solicitând fonduri pentru cea mai impresionantă aventură de până acum din istoria omenirii, iar în 1987 se cereau bani pentru un „efort” inegalabil în istoria comunităţii gay din SUA! Ce ironică e viaţa uneori!

„Putem presupune pentru moment că homosexualii pot observa cum donaţiile lor servesc intereselor lor pe termen lung şi că se pot strânge fonduri suficiente. O presupunere eroică.

ORI EŞTI ÎN DIRECT, ORI NU AI CUM SĂ AJUNGI DE AICI LA DESTINAŢIE!

Fără acces la televiziune, radio şi presa mainstream campania nu poate exista! Asta e o problemă spinoasă deoarece mulţi impresari din mass-media refuză pur-şi-simplu să accepte difuzarea a ceea ce ei numesc „publicitate pe problemă” – publicitatea agresivă poate provoca un val de resentimente din partea publicului şi a sponsorilor, ceea ce e rău pentru afaceri. Justiţia a confirmat dreptul difuzorului de a refuza orice „publicitate pe problemă” pe care nu o agreează.

Mai exact ce înseamnă „publicitatea pe problemă”? Este evident că nu include apelurile mediocre la virtuţile unităţii familiei – datorită mormonilor – şi nici nu include tiradele împotriva perfidului Albion – datorită lui Lyndon LaRouche (activist şi politician american de stânga – Partidul Democrat – şi fondator al mişcării LaRouche bazată pe mişcările de stânga ale studenţilor americani din perioada anilor ’60, epoca Flower-power, autor al mai multor previziuni economice şi teorii ale conspiraţiei, fondator al Partidului American al Muncitorilor, arestat, judecat şi condamnat în SUA pentru diverse fapte penale federale); nu include nici reminiscenţe ale sloganului <Să pierzi o minte e ceva îngrozitor> – datorită United Negro College Fund (organizaţie filantropică axată pe sprijinirea financiară a elevilor de liceu afro-americani); nici nu include show-uri religioase care condamnă „păcătoşii” gay (ghilimelele aparţin autorilor); nu include nici condamnarea războiului nuclear sau a discriminării rasiale – cel puţin nu în Massachusetts. Unii au parte de toate atuurile.

E inclus în acest gen de publicitate aproape orice comunicat prezentat în mod deschis de către orice organizaţie homosexuală. Cuvintele „gay” şi „homosexual” sunt considerate a fi controversate ori de câte ori sunt folosite.

Deoarece cele mai multe apeluri directe sunt imposibil de realizat, organizaţia National Gay Task Force a fost nevoită să dezvolte legături ilicite cu redacţiile de ştiri şi companiile difuzoare pentru ca problemele importante pentru comunitatea gay să primească o oarecare acoperire media; însă un asemenea aranjament este departe de a fi ideal, lucru normal de altfel, deoarece înseamnă că imaginea comunităţii gay e controlată de cele mai noi evenimente şi nu de o proiectare îngrijită – iar cele mai noi ştiri despre gay sunt negative

Deci, ce se poate face pentru a avea acces total la mass-media?

Mai multe lucruri împărţite pe mai multe etape.

SE ÎNCEPE CU PRINTUL DE CALITATE.

Ziarele şi revistele sunt mult mai dispuse să primească dolarii pentru publicitatea gay decât televiziunea şi radioul. Iar costurile publicităţii în presa scrisă sunt mai mici. Dar să nu uităm că în cea mai mare parte presa scrisă e citită americanii cu o educaţie peste medie dintre care mulţi sunt dispuşi să accepte homosexualitatea. Aşa că, pentru a scoate cât mai mult de la dolarii noştri, trebuie să renunţăm la cititorii New Republic şi New Left Review şi să ne adresăm celor ai Time, People şi National Enquirer. [Bineînţeles, comunitatea gay trebuie să devină o prezenţă obişnuită pe forumurile mai sofisticate înainte de a fi acceptată în presa mare.].

În timp ce luăm cu asalt parapeţii adversarilor cu salve de cerneală trebuie să încălzim puţin şi mass-media principală cu o campanie subtilă la nivel naţional cu panouri publicitare dispuse pe marginile şoselelor. Trebuie să introducem o serie de mesaje incontestabile folosind caractere îngroşate pe fond negru:

ÎN RUSIA ŢI SE SPUNE CE SĂ FII. ÎN AMERICA AVEM LIBERTATEA DE A FI NOI ÎNŞINE…

ŞI DE A FI CEI MAI BUNI!

Sau:

OAMENI CARE SE AJUTĂ UNII PE ALŢII ÎN LOC SĂ SE URASCĂ – ASTA ÎNSEAMNĂ AMERICA!

Şi aşa mai departe. Fiecare panou se va adresa sentimentului patriotic, fiecare mesaj va ancora în minţile americanilor de rând o propoziţie aparent agreabilă – un „mesaj de interes public” ajustat pe scopurile noastre. Şi dacă proprietarii vor permite, fiecare panou publicitar va fi semnat cu litere ceva mai mici „Cu amabilitatea National Gay Task Force” pentru a clădi o asociere pozitivă între mesaj şi sponsor şi pentru ca publicul să se obişnuiască cu acest sponsor.”

Aici se văd foarte bine, iarăşi, domeniul şi nivelul de expertixă a celor doi autori ai acestui „manual” al activistului LGBT. Totul, dar absolut totul este foarte bine calculat în cele mai mici detalii şi, din păcate, privind în urmă, adversarii comunităţii LGBT au făcut greşeala de a subestima această campanie extrem de bine organizată iar rezultatele se văd foarte bine azi când avem şefi de stat sau de guvern homosexuali şi care fac campanie pro LGBT, pro „familiei” gay şi aşa mai departe. Să nu fiu înţeles greşit, nu urăsc păcătosul, ci păcatul săvârşit!

„ETAPA VIZUALĂ 1: CHIAR TREBUIE SĂ APARI ÎN IMAGINI!

În ceea ce priveşte televiziunea şi radioul e nevoie de un plan mult mai elaborat pentru a sparge gheaţa. Pentru început, bineînţeles, vom continua să încurajăm apariţia personajelor gay pozitive în filme şi producţii TV. De asemenea talk-show-urile din timpul zilei reprezintă o zonă bună pentru expunere. Dar pentru a grăbi lucrurile ar trebui să luăm în considerare o strategie îndrăzneaţă cu care să atragem atenţia mass-media. Schema pe care o avem în minte necesită o pregătire foarte amănunţită, însă va aduce economii în timp ce va creşte peste noapte vizibilitatea şi poziţia mişcării gay.

Cu mult înainte de următoarele alegeri generale s-ar putea să lansăm simbolic nişte candidaturi ale unor homosexuali pentru fiecare poziţie înaltă din cadrul administraţiei din ţara aceasta [astfel de planuri se vor lovi cumva de problema spinoasă a convingerii a cât mai multor homosexuali şi heterosexuali să semneze suficient de multe adeziuni care să ne aducă voturi]. Cei 50-250 de candidaţi ai noştri vor participa la toate dezbaterile posibile, vor aduce în discuţie într-un mod coordonat la nivel naţional temele de publicitate pro-gay şi vor cere timpi egali de antenă. Apoi se vor retrage graţios din cursa electorală chiar înainte de alegeri în timp ce îi vizează pe contracandidaţii heterosexuali [cu un umor maliţios, probabil, în unele state am putea viza pe cei mai înverşunaţi opozanţi ai noştri]. Este esenţial să nu cerem acum oamenilor să voteze cu Da sau Nu în privinţa problemei homosexuale atât de devreme: astfel de acţiuni se vor termina cel mai probabil cu un Nu masiv şi nu ar face altceva decât să pună cauza noastră în lumina unei înfrângeri colosale.

Printr-o asemenea campanie politică publicul obişnuit va trece peste şocul iniţial provocat de vederea reclamelor gay, iar acceptarea acestei publicităţi va fi întărit prin cel mai onorabil context posibil; şi toate acestea vor fi realizate înainte de implicarea în publicitatea non-electorală a comunităţii gay. În timpul campaniei totul se va sparge în capul nostru, dar dacă vom avea curaj şi vom fi respectuoşi mişcarea noastră va căpăta legitimitate şi poate chiar va deveni o cauză celebră.

Dacă totul va funcţiona conform planului, publicul desensibilizat şi marile reţele (de televiziune) vor fi gata să întâmpine pasul următor al programului nostru.”

Aici aş vrea să fac nişte precizări. Având în vedere atitudinea taberei pro-LGBT vis-a-vis de acţiunea de strângere de semnături de către Coaliţia pentru familie, acţiune în care s-au implicat şi alte ONG-uri, dar şi Biserica Ortodoxă Română, pentru organizarea referendumului pro familie tradiţională, heterosexuală, dar şi atitudinea aceleiaşi tabere faţă de iminenta, sper eu, organizare a respectivului referendum, pot să afirm fără nici o rezervă că în România lucrurile încă nu au ajuns în acest punct, ci ne aflăm în situaţia in care „este esenţial să nu cerem acum oamenilor să voteze cu Da sau Nu în privinţa problemei homosexuale atât de devreme: astfel de acţiuni se vor termina cel mai probabil cu un Nu masiv şi nu ar face altceva decât să pună cauza noastră în lumina unei înfrângeri colosale”, rezultatul la referendum fiind destul de previzibil după părerea mea. Însă orice întârziere în organizarea referendumului nu face altceva decât să aducă puncte suplimentare taberei pro-gay în dauna taberei conservatoare.

„ETAPA VIZUALĂ 2: PUBLICITATEA CUCU-BAU”.

În acest moment comunitatea gay are un picior în prag şi e timpul să ceară marilor reţele (de televiziune) să accepte sponsorizarea din partea comunităţii homosexuale prin diverse reclame şi emisiuni TV. Este foarte importantă coordonarea: cererea trebuie făcută imediat ce dispare publicitatea noastră politică la nivel naţional. În caz contrar va trebui să cerem sponsorizarea cu următoarea ocazie când una din aceste reţele se arată deschisă la minte şi difuzează un film sau o emisiune TV cu personaje sau teme gay. Dacă acea reţea doreşte să se arate a fi consecventă şi nu ipocrită… atunci e a noastră! Însă reţelele vor fi nevoite în continuare să spună NU dacă noi nu vom reuşi să facem rezistenţa lor să pară evident iraţională şi chiar ilegală. Vom reuşi aceasta propunându-le publicitatea gay croită după cea a mormonilor sau a altor culte religioase. Ca de obicei publicul va fi tratat pentru caricaturile acelea ţipătoare ce prezintă importanţa armoniei şi înţelegerii în familie – de această dată naratorul va încheia spunând „Acest mesaj v-a fost transmis de către National Gay Task Force”. Totul făcut în linişte şi estompat. Nu uitaţi: expunerea înseamnă totul iar ambianţa este mesajul!

<…expunerea înseamnă totul iar ambianţa este mesajul!>

Comunitatea gay va trebui să îşi unească forţele cu alte grupări respectabile care militează pentru libertăţi civile pentru a promova mesaje curtenitoare despre creuzetul numit America, totdeauna încheind cu o referire explicită la National Gay Task Force sau altă organizaţie homosexuală. Pentru a scoate ce e mai bun dintr-o situaţie rea putem propune mass-mediei care ne simpatizează să facă apeluri pentru diverse donaţii pentru finanţarea în domeniul SIDA – dacă Jerry Lewis (fostul actor, comediant, producător de filme şi activist umanitar american) şi March of Dimes (ONG american care militează pentru sănătatea mamei şi a copilului prin prevenirea malformaţiilor la naştere, a naşterilor premature şi a mortalităţii infantile) au reuşit să facă asta, putem şi noi.

Următorul pas indirect este publicitatea locală din partea grupurilor de susţinere de pe lângă comunitatea gay: părinţi heterosexuali cu aer neîngrijit prezentând numere de telefon şi întâlniri ale „părinţilor de homosexuali” sau alte întâlniri asemănătoare. Nu e aşa că poţi vedea astfel de reclame prezentate între mesajele celor de la Veteranii Invalizi şi cele de la Uniunea Factorilor Poştali?”

Sincer, mulţumesc lui Dumnezeu că în România încă nu au ajuns să facă reclamă întrunirilor gay sau altele de genul acesta!

Însă fac ceea ce urmează, chiar dacă sub o altă formă, dar ideea e aceeaşi.

„ETAPA VIZUALĂ 3: SCOATEŢI LA ÎNAINTARE ARTILERIA GREA!

La acest punct tacticile noastre ne-au adus, bucată cu bucată, un adevărat cap-de-pod în presa mainstream. Acum ce facem? E momentul să scoatem din dulap reclamele gay! Mesajul acestor reclame ar trebui să se adreseze în mod direct temerilor latente ale publicului faţă de homosexuali prezentaţi ca străini detestabili şi dezagreabili. Spre exemplu, următoarele modele sunt formate posibile pentru reclame TV sau radio care să spargă percepţia cronic greşită.

Formatul A pentru Familiarizare: Caracterizarea.

Pentru a face homosexualii mai puţin misterioşi se va difuza o serie de spoturi scurte prezentând băiatul sau fata din vecini, sănătoşi şi atrăgători, sau bunici calzi, joviali care, aflaţi în mediul casnic familial răspund debordând de siguranţă, naturaleţe şi şarm la întrebările unui intervievator invizibil. Comentariile lor vor atinge trei realităţi sociale:

1.Există cineva special în viaţa lor, o relaţie de lungă durată [pentru a sublinia faptul că homosexualii sunt stabili, monogami în relaţii, de angajament];

2.Familiile lor sunt foarte importante pentru ei, îi susţin [pentru a sublinia faptul că homosexualii nu sunt împotriva familiei, iar familia nu are de ce să fie anti gay];

3.Din câte îşi amintesc au fost totdeauna homosexuali şi, foarte probabil, s-au născut aşa; cu siguranţă nu au decis asupra preferinţei lor sexuale (pentru a sublinia faptul că homosexualii nu fac altceva decât ceea ce e natural pentru ei şi nu sunt diferiţi în mod voit].

Subiecţii vor fi intervievaţi singuri, nu împreună cu iubiţii sau copiii, deoarece includerea altor persoane în imagine ar putea ridica întrebări deranjante în privinţa complexităţii relaţiilor sociale ale homosexualilor la care nu trebuie să răspundă aceste spoturi publicitare. E mai bine să facem lucrurile pe rând.”

Hai să vedem ce spune chiar site-ul www.homosexualitate.ro :

„Mulţi oameni cred că homosexualitatea este genetică, adică înnăscută, pentru că aşa au citit în ziare sau au văzut la televizor. Pentru ei, „homosexualii aşa s-au născut”.

Totuşi, ştiinţa nu a putut oferi încă o cauză a homosexualităţii. Încercările de a identifica nişte cauze biologice ale homosexualităţii nu au fost concludente, iar la verificare, studiile citate de cei ce promovează ideea că homosexualitatea este genetică au dat alte rezultate.

Majoritatea geneticienilor spun că în comportamentul uman sunt implicate mai multe gene: de la cel puţin 5-6 la câteva sute. În acest caz, modificările de comportament s-ar produce foarte lent şi constant; cu alte cuvinte, cu numai câteva procente în fiecare generaţie şi de-a lungul mai multor generaţii. Cu alte cuvinte, homosexualitatea nu ar putea apărea şi dispărea brusc în cadrul unei familii, aşa cum vedem în realitate.

Homosexualitatea nu poate constitui o mutaţie genetică. Deşi un comportament determinat genetic are tendinţa să persiste într-o familie timp de mai multe generaţii, cu modificări minime şi foarte lente, în cazul unei mutaţii genetice schimbările pot fi bruşte. Însă pentru a se petrece aceasta, este nevoie ca mai multe gene să devină mutante în acelaşi timp – un scenariu imposibil. Din punct de vedere genetic este imposibilă schimbarea simultană chiar şi a numai cinci sau sase gene.

Dacă homosexualitatea ar fi genetică sau determinată genetic într-o manieră decisivă, atunci „gena” sau „genele homo” nu s-ar putea menţine în cadrul unei populaţii. (Un adult are nevoie în medie de un copil pentru ca una sau mai multe gene specifice, prezente la adult, să rămână în codul genetic. Însă, în medie, cinci homosexuali „exclusivi” au un singur copil. În aceste condiţii, homosexualitatea ar dispărea după câteva generaţii. Evident, nu aşa stau lucrurile. Totuşi, aproximativ 50% dintre homosexuali sunt sau au fost căsătoriţi, fiind bisexuali, şi au în medie 1,25 copii. Homosexualii exclusivi şi bisexuali, luaţi laolaltă, au numai 0,9 copii în medie, ceea ce înseamnă că o genă sau genele homo ar dispărea încet dar sigur din moştenirea genetică.)

Dean Hamer, unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai unei baze genetice a homosexualităţii, admite că orientarea sexuală nu poate fi determinată de o singură genă.”

Cu alte cuvinte cei doi autori ai „manualului” pentru activiştii gay forţează lucrurile minţind foarte clar!

Mint şi în privinţa dinamicii „parteneriatului”, studiile arătând foarte clar că de-a lungul vieţii adulte homosexualii au un număr ridicat de parteneri, iar infidelitatea este ceva firesc pentru ei. Relaţiile gay monogame sunt, practic, un fel de rara avis.

„Formatul B pentru Asocieri pozitive: Exemple de celebrităţi

Deşi s-ar putea să fie folositor să prezentăm exemple de persoane homosexuale populare contemporane şi de simpatizanţi heterosexuali [Johnny Mathis, Marlo Thomas), climatul homofobic din America ar face astfel de exemplificări curajoase imposibile în viitorul apropiat. Aşa că exemplificările de celebrităţi se vor limita la figuri istorice de homosexuali sau bisexuali care sunt celebrii şi… morţi! Reclamele ar putea fi sarcastice şi indirecte. De exemplu, pe un fond muzical clasic şi unul-două portrete un narator ar putea anunţa pur-şi-simplu: Michelangelo [curs de artă], Ceaikovski [curs de muzică], Tennessee Williams [curs de dramaturgie] etc.

Formatul C pentru Simpatia fată de victime: Campania noastră pentru stoparea abuzării copiilor

Aşa cum am spus mai devreme, sunt multe moduri în care homosexualii pot fi prezentaţi ca victime ale discriminării: imagini ale brutalităţii, povesti despre pierderea locului de muncă şi separarea de familie şi aşa mai departe. Însă ne gândim la nişte reclame de 30 de secunde care vor ataca miezul problemei.

Camera se mişcă încet către un tânăr din clasa de mijloc care stă singur într-un dormitor aflat în semi-întuneric. Este un băiat plăcut şi banal în aparenţă, doar că a fost tratat cu asprime şi se uită în gol în linişte, îngândurat, cu evidentă întristare. În timp ce camera focusează gradual pe figura lui un narator comentează: <Se întâmplă unuia din zece fii. Pe măsură ce creşte va realiza faptul că simte diferit comparativ cu majoritatea prietenilor săi. Dacă se va exterioriza va deveni un outsider pe seama căruia se va râde, va fi umilit, atacat. Dacă are încredere în părinţii săi, aceşti s-ar putea să îl alunge din casă pe străzi. Unii îl vor acuza că este contra familiei. Nimeni nu îl va lăsa să fie el însuşi. Aşa că va fi nevoit să se ascundă. De prieteni, de familie. Şi asta e greu! Şi aşa e greu să fi adolescent în zilele noastre, dar să mai fi şi unul din zece… Un mesaj din partea National Gay Task Force.>”

Trebuie să recunoaştem că scenariul acestui spot este unul genial, unul care va merge la coarda sensibilă a oricărui părinte, mai ales părinţi de băieţi! Translatarea imaginii, focusarea treptată, semi-întunericul, atitudinea de victimă a sorţii din partea personajului şi mai ales discursul naratorului… totul ne arată nivelul foarte înalt la care a fost făcută pregătirea campaniei pro-gay cel puţin în Occidentul dominat de doctrina politică aşa-zisă neo-liberală! Să mergem mai departe!

„Ce este nemaipomenit la acest tip de reclamă e faptul că portretizează homosexualii, într-un mod economic financiar, ca fiind inocenţi şi vulnerabili, victime neînţelese, surprinzător de numeroşi şi, totuşi, neameninţători. De asemenea face ca acuzaţia că gay-ii ar fi anti familie să fie absurdă şi ipocrită.

Formatul D pentru Identificarea cu victimele: Vechiul switcheroo (switcheroo este un procedeu comic utilizat în film, stand-up etc., şi reprezintă o schimbare bruscă în desfăşurarea acţiunii/poveştii)

Publicul obişnuit se va identifica mai uşor cu starea homosexualilor dacă heterosexualii se vor pune măcar o dată în locul gay-lor.

O reclamă TV sau radio comică, una care să poată fi de folos, va trebui să implice o animaţie scurtă sau o mică dramatizare.

Camera se apropie de uşa de stejar masiv de la biroul şefului, uşa se deschide, iar camera [care reprezintă spectatorul, adică pe tine] intră în birou. În spatele unui birou (piesa de mobilier) uriaş stă pieziş un harpagon bătrân şi gras molfăind un trabuc. Se uită către cameră şi mârâie: <Deci tu eşti, Smithers. Ei bine, eşti concediat!>. Se aude replica unui tânăr surprins de situaţie: <Dar…dar… domnule Thomburg, lucrez în compania dumneavoastră de 10 ani. Credeam că vă place cum lucrez!> . Şeful îi răspunde cu dezgust <Da, da, Smithers, munceşti destul de bine. Dar am auzit zvonuri despre tine cum că ai fi fost văzut prin oraş cu o prietenă.O prietenă! Sincer sunt şocat! Doar nu o să încep să angajez heterosexuali în firma asta! Acum ieşi de aici!>. Tânărul mai e auzit spunând <Dar, şefule, nu e corect! Dacă ţi se întâmpla ţie?>. Şeful priveşte încruntat în timp ce camera se retrage din cameră iar uşa se închide. Pe uşă scrie <Un mesaj din partea National Gay Task Force>.

Oricine îşi poate imagina episoade similare având ca subiect domiciliul sau alte forme de discriminare.

Formatul E pentru Defăimarea Agresorilor: Ale naibii torpile!

Deja am prezentat unele imagini care ar putea fi dăunătoare unei vendete homofobe: extremişti religioşi neo-nazişti plini de ură şi de emfază şi membrii ai Ku Klux Klan-ului făcuţi să pară răi şi ridicoli [nu că ar fi greu de realizat asta].

Aceste imagini trebuie combinate cu imagini ale victimelor gay ale acestora printr-o metodă propagandistică numită <tehnica parantezei>. Spre exemplu pentru câteva secunde se vede un predicator sudist onctuos cu ochii ieşind din orbite bătând cu pumnul în pupitrul amvonului şi urlând despre <acele creaturi bolnave, abominabile>. În timp ce tiradele lui continuă suprapuse peste fundalul muzical, pe ecran apar imagini patetice ale unor homosexuali arătând decent, inofensivi şi plăcuţi; apoi se trece iar la faţa veninoasă a predicatorului şi aşa mai departe. Contrastul vorbeşte de la sine, iar efectul e devastator.

<…va portretiza homosexualii ca fiind inocenţi şi vulnerabili, persecutaţi şi neînţeleşi, surprinzător de mulţi şi totuşi neameninţători>.

Acum e timpul!

Am schiţat aici un proiect de transformare a valorilor sociale ale Americii heterosexuale. (Iată, avem mărturia directă a autorilor asupra intenţiilor gay-ilor: răsturnarea valorilor tradiţionale morale ale Americii şi, ulterior, ale lumii!) La baza programului nostru se află o campanie media care să schimbe percepţia cetăţeanului obişnuit asupra homosexualităţii. E uşor să găseşti erori într-o astfel de campanie. Am încercat să fim practici şi deosebiţi, dar propunerile noastre pot avea un aer vizionar.

Pot exista sute de motive pentru care o astfel de campanie nu poate fi făcută sau va fi riscantă. Însă există de n ori mai multe motive bune pentru care un astfel de program trebuie încercat în anii următori: bunăstarea şi fericirea oricărui homosexual sau ale oricărei lesbiene din ţara asta o cer! Ca ultima minoritate numeroasă şi oprimată legal din societatea americană, e momentul ca homosexualii să ia măsuri efective pentru a se alătura publicului larg cu mândrie şi în forţă. Credem că, vă place sau nu, o astfel de campanie este singurul fel în care o putem face în viitorul apropiat.

Şi, o spunem din nou, cam rămânem fără timp! Răspândirea SIDA generează furie şi frică în rândurile Americii heterosexuale. Pe măsură ce virusul părăseşte cercurile gay şi intră în restul societăţii nu trebuie să ne facem iluzii în ceea ce priveşte cine va fi învinovăţit. Următorii 10 ani ar putea decide pentru următorii 40 dacă gay-ii îşi vor cere libertatea şi drepturile sau vor fi înfrânţi şi vor rămâne în continuare grupul detestabil al Americii. E mai mult decât o ciudăţenie: vorbeşte acum, sau taci pentru totdeauna!”

Iată aici, dar, dovada foarte clară a existentei unei planificări demne de o strategie de război, planificare de multe ori negată de activiştii LGBT. Că aceştia o neagă e de înţeles, dar de ce nicio organizaţie care militează pentru valorile moral-creştine tradiţionale nu a luat-o în discuţie până acum (cel puţin din ceea ce ştiu) asta este cu totul altceva!

Acest program dezvoltat ulterior de către autori, aşa cum menţionam la începutul acestui material, reprezintă viziunea homosexualilor asupra loruşi, asupra homosexualităţii şi asupra viitorului lor. Însă, mai mult decât atât, e un viitor al promotorilor acestui comportament sexual deviant, al celor care nu doresc o schimbare în bine a homosexualilor, ci răspândirea acestei deviaţii, a acestei ideologii bolnave. Acest program e rodul unor minţi care se autointitulează „progresiste”, dar care neagă cu tot dinadinsul progresul făcut de psihologie, ştiinţă care a obţinut rezultate remarcabile in tratarea homosexualităţii, mai ales atunci când a fost combinată cu învăţămintele religioase.

„Cine crede că homosexualitatea este înnăscută cu siguranţă nu va crede că homosexualii se pot schimba. Cu toate acestea, numeroase persoane care s-au confruntat cu atracţii nedorite faţă de acelaşi sex, persoane care au refuzat să accepte minciunile propagandistice, au realizat o tranziţie către heterosexualitate.

Fireşte, activiştii homosexuali încearcă să spună fie că asemenea persoane pur şi simplu nu există, fie că acele persoane nu erau homosexuali (deşi au avut ani la rândul o identitate şi un comportament homosexual), fie că acele persoane doar pretind că au scăpat de homosexualitate.

Ce au făcut şi fac cei ce vor să scape de atracţiile homosexuale? În general, cei ce s-au decis să-şi rezolve această problemă au considerat că atracţiile şi eventual comportamentul homosexual nu sunt conforme cu planurile lor şi viziunea lor de viaţă şi/sau cu credinţa lor religioasă. Odată informaţi că se poate scăpa de homosexualitate şi că aceasta implică un proces de transformare, nu o soluţie-minune, aceşti oameni fie au apelat la un psihoterapeut, fie au mers prin credinţă şi au apelat la resurse religioase, fie au folosit ambele căi.

Nu toţi duc la bun sfârşit această schimbare. Conversia către heterosexualitate este un proces a cărui durată depinde de problemele din trecutul personal (cele care au condus la formarea acestor atracţii), de stilul de viaţă actual al persoanei şi, mai presus de toate, de voinţa pe care persoana este dispusă să o pună în acest proces. Astfel, unii care au pornit pe acest drum s-au oprit la jumătate şi au renunţat, întorcându-se la comportamentul homosexual şi readoptând o identitate gay. Alţii au avut căderi, dar s-au ridicat şi au mers mai departe, ajungând la ţintă.

Studiile asupra celor care afirmă că au scăpat de homosexualitate nu sunt numeroase, în principal pentru că simpla lansare a unui asemenea studiu ar face – teoretic – posibilă ideea vindecării de homosexualitate, idee care în multe ţări comportă conotaţii social-politice.

Există însă studii, dar, mai mult, chiar cei ce au scăpat de homosexualitate – foştii homosexuali sau ex-gay – sunt o dovadă vie că homosexualitatea nu este înnăscută şi că se poate scăpa de ea.” ( www.homosexualitate.ro )

Bibliografie:

  1. homosexualitate.ro
  2. dexonline.ro
  3. accept-romania.ro
  4. Oxford English Dictionary, versiunea on-line oed.com
  5. dictionary.com
  6. Guide Magazine, nov. 1987, „The overhauling of straight America”, autori Marshall Kirk şi Erastes Pill
  7. Constituţia României
Reclame

13 comentarii

    1. Nu şi dacă e vorba de căsătorie hetero! Biserica nu poate recunoaşte o stare de lucruri care e împotriva credinței sale, lucru stipulat şi în Constituție!

      Apreciază

      1. Ce valoare poate avea o căsătorie legală hetero care dpdv legal nu ar fi cu nimic deosebită de una homo? Mai are sens atunci ca aceia care sunt cununați în Biserică să fie și căsătoriți legal în prealabil?

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s